Un vin surprinzator obținut din struguri din inima Vrancei

Ce e aşa interesant la acest soi de struguri?

Îmi place să descopăr vinuri noi, autentice, inedite, vinuri care au acel „ je ne sais quoi”. În prima mea campanie pe care am efectuat-o în România, înainte de fi travelling winemaker, am descoperit un soi de struguri albi care mi-au încântat papilele gustative.

Deși pentru mine a fost un soi de struguri nou, care dă un vin surprinzător (știu că m-am repetat, dar pur și simplu așa este…mai încolo o să vă vorbesc un pic și despre vin, deci continua să citești 😉 ), Șarba – căci despre ea este vorba în acest articol, a fost  omologată în anul 1972.

Cercetătorul Gheorghe Popescu de la SCDVV este cel care a creat acest soi de struguri albi, prin încrucișarea soiurilor Tămâioasă Românească și Riesling Italian

Unde întalnim Șarba?

Iniţial, acest soi a fost cultivat doar pe Dealul Şarba din Odobești, dar ulterior   s-a extins în podgoriile din sudul Moldovei (Dealurile Bujorului, Zeletin), precum şi în zonele colinare din Muntenia şi Oltenia (Dealurile Buzăului, Dealu Mare, Ştefăneşti, Drăgăşani). Este un soi cultivat cu precădere în Vrancea (Odobeşti, Coteşti, Panciu etc.).

Cum arată?

Strugurii de șarbă au boabele sferice, uşor ovoidale, cu pieliţa subţire, colorată galben-verzui, aurie pe partea însorită, cu pulpă zemoasă şi aromă fină specifică soiului.

Strugurii au o bună rezistenţă la ger, dar este sensibil la secetă şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor, îndeosebi în toamnele ploioase.

Maturarea strugurilor se realizează în a doua jumătate a lunii septembrie, când ajung la o concentraţie în zaharuri situată între 190 şi 215 g/l, putând atinge chiar 230 g/l, la supramaturare.

Aroma strugurilor 

Șarba este un soi semi-aromat

…Cum este vinul?

Culoarea vinului este de cele mai multe ori galben-verzui, dar la vinurile mature aceasta poat fi galben-pai.

Olfactiv vinul prezintă arome de lime, măr verde, caise, grapefruit, dar din punct de vedere retro-olfactiv predomină aromele de flori de trandafir, busuioc, miere de albine și flori de tei.

Este vinifcat preponderent sec și demisec, dar mai sunt și excepții.  Aciditatea vinurilor obținute din soiul de struguri Șarbă este medie spre mare. Sunt vinuri ușoare, cu o structură și textură medie.

Din punct de vedere gustativ aromele corespund aromelor olfactive și retro-olfactive cu  ușoare nuanțe de nuci și fructe coapte.

Vinurile obținute din Șarbă sunt echilibrate, cu arome bine integrate, care se completează reciproc fără a se jena reciproc.

Poate fi servit cu gustări, peste, moluşte, raci, ficat de raţă sau gâscă, brânză de capră, asparagus cu anghinare, ciuperci şi carne albă.

Vânătoarea de sticle

În România cele mai bune vinuri de Șarbă sunt produse de Crama Gîrboiu și Domeniile Panciu. Sortimentul este prezent și în gama de vinuri a Vincon România.

Prețul variază între 17 lei și 35 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *